Instrumente muzicale tradiționale (Pian)
Profesor: Dobrea Marius


Motto:



Cercul de Muzică Instrumentală - Pian din cadrul Palatului Copiilor Oradea face parte din domeniul Cultural-Artistic şi îşi propune să descopere copii talentaţi pentru a-i ajuta şi îndruma spre o carieră muzicală intrumentală.

Copiii înscrişi la acest cerc au posibilitatea sa-şi formeze şi să-şi dezvolte auzul muzical, să înveţe să cânte la un instrument muzical( în cazul de faţă la pian), să cunoască notarea muzicală în minim două chei, să-şi formeze o cultură generală în domeniul muzicii, să înveţe noţiunile teoretice dar şi să acompanieze un interpret vocal sau instrumental. Toţi copiii înscrişi la acest cerc vor avea posibilitatea de a urca pe scenă, de a cânta în faţa publicului învăţând să-şi stăpânească emoţiile astfel reuşind să devină o persoană cunoscută pe plan local, iar prin participarea la diferite activităţi, recitaluri, concursuri şi fetivaluri din ţară, prin obţinerea de premii şi distincţii vor reuşi să atragă atenţia şi să se facă cunoscuţi şi în ţară.

Pe lângă toate acestea la cercul de pian, ei vor reuşi să înveţe să se integreze într-un grup, se vor cunoaşte între ei, poate vor lega diferite prietenii, vor cunoaşte creaţiile compozitorilor din etapele muzicii clasice.





Orarul cursului
Luni Marti Miercuri Joi Vineri