Dans popular
Profesor: Pițigoi (Iano) Paula-Georgiana


Motto:



Prin caracterul său dansul realizează o educaţie polivalentă, îmbinând mişcarea cu muzica, executând în acelaşi timp o educaţie în şi prin colectiv. Dansul popular este unul dintre importantele mijloace ale educaţiei fizice a tinerei generaţii, contribuind la păstrarea şi întărirea sănătăţii copiilor şi şcolarilor, la dezvoltarea lor fizică armonioasă, la formarea gustului specific pentru mişcare, la formarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice, la dezvoltarea unor calităţi motrice (îndemanarea, coordonarea şi rezistenţa fiind pe primul plan).

Orele desfășurate la cercul de dans popular contribuie pe deplin la aceste deziderate. Încercăm să dezvoltam copiilor spiritul de muncă în echipă, fair – play, voinţa, să le insuflăm dragostea pentru folclor, tradiții și obiceiuri populare românești, să-i învățăm să-și stăpânească emoţiile, să se debaraseaze de timiditate și să devină mai îndrăzneţi, mai curajoşi, mai sociabili. Cercul de dans popular are grupe de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, iar cursurile sunt GRATUITE!

Începând cu anul 2017, denumirea sub care Ansamblul de cântece și dansuri populare participă la diferite demonstrații, spectacole, concursuri/festivaluri locale, județene, naționale și internaționale este: Ansamblul Folcloric ”ARMONIA”.

O ”polcă” și-un ”pe picior”,
Cum se joacă în Bihor.
”Mânânțel” și legănat,
Cum se joacă pe la sat.
Vă așteptăm cu veselie,
La dans și la Armonie!


REGULAMENTUL CERCULUI DE DANSURI POPULARE

FIȘĂ SELECȚIE - CERCUL DE DANSURI POPULARE





Orarul cursului
Luni Marti Miercuri Joi Vineri